Viktor Orban despre implicarea în campania electorală din România: Suntem cu toții oameni liberi

Viktor Orban despre implicarea în campania electorală din România: Suntem cu toții oameni liberi
Publicat: 03/10/2012, 18:00
Actualizat: 28/09/2018, 22:46

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, miercuri, la Târgu Mureș, fiind întrebat despre cererea Ministerului român de Externe ca politicienii din Ungaria să se abțină de la a se implica în campania electorală din România, că, din fericire, oamenii sunt liberi.

Premierul Ungariei a fost întrebat de jurnaliști cum răspunde cererii făcute de Ministerul român de Externe în urmă cu câteva zile ca politicienii din Ungaria să se abțină de la a se implica în campania electorală din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Din fericire, suntem cu toții oameni liberi”, a declarat Orban.

Întrebat și dacă a cerut Guvernului român să aloce resurse financiare pentru universități maghiare din România, premierul ungar a arătat că aceasta este treaba conducerii acestor instituții de învățământ superior, dar că subiectele legate de educație figurează întotdeauna pe agenda întâlnirilor bilaterale.

„Universitatea are propria sa conducere, deci orice cerere ar dori să adreseze Guvernului român nu e treaba primului ministru ungar. Dar în cadrul întâlnirilor pe care le avem întotdeauna discutăm probleme legate de educație și învățământul superior”, a arătat Orban.

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a solicitat în cadrul vizitei oficiale efectuate luni la Budapesta ca politicienii din Ungaria să se abțină de la a altera campania electorală din România cu episoade care pot genera tensiuni și interpretări de natură etnică.

Șeful diplomației a avut la Budapesta întrevederi cu omologul ungar, János Martonyi, cu premierul Viktor Orbán și cu președintele Parlamentului, László Kövér.

„Eu am transmis un mesaj clar în toate întâlnirile oficiale pe care le-am avut și am spus faptul că, în opinia Guvernului României este important să privilegiem aspectele pozitive, proiectele pozitive ale relației bilaterale și să evităm alte episoade care pot genera tensiuni, pot genera interpretări în legătură cu așa zise tensiuni de natură etnică și din acest punct de vedere am solicitat ca în perioada care urmează, în această toamnă, când în România se va desfășura o campanie electorală importantă pentru viitoarea structură a Parlamentului și pentru viitorul Guvern să avem înțelepciunea de a separa interesele de natură politică internă dintr-o țară sau alta și să nu amestecăm campania electorală românească cu alte lucruri care țin, poate, de interesele politice de la Budapesta”, a declarat Corlățean.

El a adăugat că le-a explicat oficialilor din țara vecină că e important ca tematica de campanie electorală să fie concentrată pe prioritățile de ordin economic și social ale societății românești, care sunt relevante inclusiv pentru cetățenii de etnie maghiară.

„Și din acest punct de vedere am exprimat speranța că interesul de a avea o campanie electorală care să se concentreze pe prioritățile reale ale societății românești, de ordin economic și social, care sunt extrem de relevante pentru toți cetățenii, și pentru români și pentru maghiarii din România, să nu fie alterată, direcționată de alte lucruri”, a afirmat Corlățean.

Întrebat dacă a primit asigurări din partea oficialilor de la Budapesta că solicitarea sa va fi respectată, Corlățean a arătat că speră ca mesajul Guvernului României să fi fost înțeles.

Șeful diplomației a relatat că a reluat cu președintele Parlamentului, László Kövér, subiectul reînhumării scriitorului József NyirÅ‘, căruia i-a transmis „foarte clar” că România și comunitățile evreiești au sensibilități importante față de aceste demersuri privind reînhumarea și că acestea nu pot fi acceptate.

Președintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, s-a aflat într-o vizită neoficială de patru zile în Transilvania, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, implicându-se în acțiuni electorale ale Partidului Civic Maghiar. El a venit în România deși președinții celor două Camere ale Parlamentului de la București de la acea vreme, Vasile Blaga și Roberta Anastase, îi ceruseră să își amâne vizita după alegerile locale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce s-a întâmplat după ce o cercetătoare și-a injectat virusuri crescute în laborator în tumoarea...